Mânăstirea Bistrița-Valea Cuca–Plaiul Zănoaga-Curmătura Rodeanu

De la Cartea munților
Salt la: navigare, căutare

Orientare

Taxonomy.pngLocalizare traseu

Carpații MeridionaliGrupa Șureanu-Parâng-LotruluiMunții Căpățânii

Map.pngHartă

Se încarcă harta...

Harta poate fi redimensionată. Poziționați cursorul în colțul său din dreapta-jos.

Steps.pngDescriere itinerar

Plecare.png Mânăstirea Bistrița (GPS: 45.188831, 24.040518)

Traseul are punctul de pornire în satul Bistriţa, mai exact de la poarta Mănăstirii Bistriţa, unde se află un panou informativ şi un stâlp cu săgeţi indicatoare. Pe drumul forestier trecem de o barieră şi ajungem, după ce trecem de Mănăstirea Bistriţa la intrarea în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa de pe Valea Bistriţa, care coincide cu ieşirea Bistriţei din chei, intrare marcată printr-un panou informativ şi semnul de limită de parc naţional (pătrat roşu cu chenar alb). Tot aici se află si un stâlp indicator care ne îndrumă spre Peştera Liliecilor (Peştera Sfântul Grigore Decapolitul). Intrăm în chei şi după 200 m ajungem la un pod, unde cheile se îngustează. Aici se află un panou informativ cu informaţii despre chei şi container de colectare a deşeurilor. Din acest punct se parcurge cel mai îngust sector al cheilor, cu o lungime de cca. 1 km, sector în care se află un alt obiectiv turistic : Peştera Urşilor, marcată printr-un panou informativ şi un stâlp indicator. Înainte de a ajunge la zona în care valea se lărgeşte, trecem pe lângă un loc de popas unde se afla şi o fântână (Fântâna lui Chirachide). Valea începe să se lărgească imediat ce trecem de zona cu calcare. Imediat pe dreapta se află o poiană, apoi o topliţă (mic iaz pentru aclimatizarea puieţilor de păstrăv) veche, după care ajungem într-o zonă şi mai largă, cu poieni de-o parte şi de alta a drumului. În poiana din partea dreaptă a drumului, înainte de un pod peste Bistriţa se află amenajat un spaţiu de campare (panou informativ, masă, bănci, vatră de foc, container pt. deşeuri). După 200 m dincolo de pod şi 4,3 km de la plecarea din Bistriţa ajungem la o intersecţie de drumuri şi confluenţă de râuri (Gurgui în stânga şi Cuca în dreapta), punct numit Între Râuri. Aici se află câteva clădiri (canton silvic, cabană a parcului naţional, hidrocentrală, etc.) precum şi un izvor.

Punct-intermediar.png Între Râuri (GPS: 45.2133, 24.02919)

De la intersecţia drumurilor forestiere se porneşte pe drumul de pe Valea Cuca (dreapta). Se trece pe lângă clădirea din lemn a unui centru de colectare a fructelor (stânga) şi la trei sute de metri se ajunge la ramificaţia traseului 4 (marcaj cruce albastră). După aproape 4 km de la punctul „Între Râuri” se trece de fosta cabană I. F. Bistriţa, iar după încă 1 km se părăseşte drumul principal urcând pe drumul forestier din stânga, de pe Valea Cuca Mică. După cca. 500 m se traversează Pârâul Cuca Mică, apoi se urcă prin stânga acestuia spre obârşia lui. După circa jumătate de oră de urcat pe drumul secundar se ajunge la un izvor unde se află şi un adăpost. De aici traseul urcă în stânga pe un drum de tractor şi printr-o serpentină se înscrie în urcuş pe versantul vestic (zonă defrişată) al Pârâului Cuca Mică. După 15-20 minute ajungem într-o mică şa, la obârşia izvorului, unde se află un alt adăpost. De aici se intră în pădure şi în 5 minute se ajunge în culme, unde este un foişor de vânătoare, sub Vârful Cuca. De aici drumul trece pe versantul estic printr-o zonă defrişată şi coboară până într-o şa, numită „La Şipote” (izvor), unde se află în curs de desfăşurare exploatări forestiere. De aici, poteca urcă din greu pe culmea împădurită trecând prin vecinătatea unui mic canton de vânătoare aflat chiar la marginea pădurii. Înainte de vârful Zănoaga (1662 m) se urcă stâncăriile numite „Treptele Tribunalului” şi se iese în golul alpin. De aici marcajele sunt aplicate pe pietre, de cele mai multe ori la nivelul solului, însă orientarea este foarte uşoară, netrebuind decât să urmăm linia muchiei. Se urcă pe culmea Plaiului Zănoaga până într-un mic vârf, de unde se coboară spre stânele Zănoaga (izvor, două stâne şi un saivan). De aici se urcă pe drumul de tractor spre culmea principală (împădurită în această zonă), se trece pe lângă clădirea unei alte stâna şi când se ajunge la marginea pădurii de molid, drumul coteşte spre vest.Traseul merge o porţiune pe sub pădure, apoi intră în aceasta şi continuă relativ pe curbe de nivel prin pădure până în apropierea Curmăturii Rodeanu (1628 m), unde se află o stână şi unde intersectează drumul de tractor de pe creasta principală a Munţilor Căpăţânii.

Sosire.png Curmătura Rodeanu (GPS: 45.308439, 24.015817)

Track.pngTrack GPS

Informații tehnice

Orientare, sezonalitate și durate estimative

Eye.png Marcaj
triunghi albastru
Seasons.png Practicabilitate
PrimăvaraVaraToamnaIarna
Duration-to.png Durată dus
5,5 h
Duration-from.png Durată întors
4,5 h
Detalii: Cum se evaluează practicabilitatea și durata unui traseu

Altitudini

Min-altitude.png Altitudine minimă
535 m
Max-altitude.png Altitudine maximă
1.760 m

Efort fizic

Dimension.png Lungime
17,3 km
Ascent.png Urcare
1.653 m
Descent.png Coborâre
427 m
Effort.png Efort fizic
ABCDE
Detalii: Cum se evaluează efortul fizic

Dificultate tehnică

Signpost.png Stare marcaj
bună
Dangerous-area.png Pasaje dificile (lungime)
nu există
Exposed.png Pasaje expuse
nu există
Climber.png Dificultate tehnică
ABCDE
Detalii: Cum se evaluează dificultatea tehnică

Profil altitudinal

Manastirea Bistrita-Curmatura Rodeanu TA.jpg

Informații utile

Water.pngSurse de apă

  • Mănăstirea Bistriţa
  • Fântâna lui Chirachide (Cheile Bistriţei)
  • Între Râuri (GPS: 45.2133, 24.02919)
  • Adăposturile Cuca Mică
  • Stânile Zănoaga
  • Stânile Rodeanu

Tent.pngPuncte de cazare

Nu există cabane sau refugii pe acest traseu.
Camparea este posibilă în multe puncte ale traseului, mai ales în partea sa superioară.
Stânile Zănoaga sau Rodeanu sunt o altă posibilă opțiune.
Mânăstirea Bistrița oferă de asemenea cazare (60 locuri, dormitoare cu 4-6 locuri).
Pentru adăpostire temporară se pot folosi și cantonul Silvic Între Râuri, adăpostul Valea Bistriţa sau adăposturile Cuca Mică.

Gsm.pngSemnal GSM

Harta antenelor GSM| Vizibilitate spre antene
Se încarcă harta...
Harta poate fi redimensionată. Poziționați cursorul în colțul său din dreapta-jos.Poziția antenelor este preluată de pe opencellid.org.

Danger.pngPericole potențiale

Nu este cazul.

Salvamont.pngInformații Salvamont

  • Teodor Păunescu, Mircea Lera : 0744 696 112
Serviciul de alarmare "Accident montan" - 0-SALVAMONT (0725826668)

Jurnale de traseu

Prognoza meteo pe următoarele 7 zile

Datele meteo provin de la serviciul gratuit Meteoblue.
Mai multe detalii despre prognoza meteo de la Meteoblue pentru munții Căpățânii