Terminologie
De la Cartea munților
Versiunea din 17 martie 2018 09:29; autor: Sorin Sfirlogea (Discuție | contribuții)
- abrupt
- Perete stâncos, accidentat, foarte înclinat sau vertical. Termenul se folosește și pentru pantele puternic înclinate, dar accesibile (ex.: coborâș abrupt).
- amonte
- Spre izvor (în opoziție cu aval), în sens contrar curgerii apei.
- aval
- Spre vărsare (în opoziție cu amonte), în sensul de curgere al apei.
- aven
- Peșteră verticală, puț natural.
- bazin hidrografic
- Regiunea din care își adună apele un râu.
- bâtcă / măgură
- Porțiune mai înaltă, izolată, de pe o culme sau de pe o coastă a unui munte.
- brână / poliță
- Porțiune îngustă, de forma unei terase drepte sau ușor înclinate, formată de-a latul unui versant de munte.
- căldare / circ / zănoagă
- Depresiune circulară mărginită de versanți prăpăstioși, situată în zona înaltă a munților.
- căsoaie / conac
- Construcție simplă de lemn, cu o încăpere locuibilă și cu un grajd pentru iernatul vitelor în fânețele de munte.
- cheie
- Vale strâmtă între pereți înalți de stâncă.
- cinegetic
- Privitor la vânătoare, vânătoresc.
- ciopor
- Grup (turmă) de capre sălbatice.
- circ glaciar
- Depresiune circulară, având aspectul unui amfiteatru, formată prin eroziune sau prin acțiunea unui ghețar, situată în zona înaltă a munților.
- coastă
- Versant, clină, pantă a unui deal sau munte.
- de-a coasta
- Mersul în lungul unei coaste, fără a urca sau coborî.
- cumpăna apelor
- Linie de separație a două bazine hidrografice ce coincide cu o creastă sau o coamă.
- curmătură / portiță
- Element geografic în formă de șa situat pe o linie de creastă și care, marcând punctul de minimă altitudine dintre două vârfuri, servește ca loc de trecere de pe un versant pe altul.
- defileu
- Vale îngustă și adâncă formată de o apă curgătoare în regiunile de munte.
- dolină
- Groapă în formă de pâlnie, rezultată prin dizolvarea de către ape a rocilor solubile.
- dornă
- Loc pe cursul unei ape, unde curentul de apă capătă o mișcare de rotație, formând o adâncitură și antrenând tot ce întâlnește acolo.
- dungă
- Separația dintre două circuri, zănoage sau căldări glaciare.
- escaladă
- Cățărare într-o zonă stâncoasă.
- fisură
- Crăpătură îngustă, într-un perete de stâncă.
- genune
- Prăpastie adâncă, abis
- gol alpin
- Zonă situată deasupra limitei superioare a pădurii, acoperită cu pășuni, tufișuri mărunte sau lipsită de vegetație.
- greabăn
- Parte mai ridicată din culmea unui munte.
- grind
- Ridicătură a fundului unei ape curgătoare mari care ajunge, câteodată, până la suprafața apei.
- guanofosfat
- Acumulare a fecalelor de lilieci.
- iezer / tău
- Lac de munte.
- izbuc
- Locul de ieșire a apei unui pârâu sau râu subteran ce curge pe un canal natural.
- muncel
- Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos.
- obcină
- Culme sau coamă de munte care leagă două piscuri și de-a lungul căreia se poate merge cu carul.
- orografie
- Partea geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de teren.
- pas
- Loc de minimă altitudine, aflat de obicei la cumpăna apelor, care servește ca trecătoare peste munte.
- plai
- Parte de munte mai puțin înclinată, acoperită cu pășuni.
- Drum de munte, potecă.
- platou carstic
- Platou cu formațiuni carstice (peșteri, doline, avene, ponoare, văi oarbe etc).
- polie
- Depresiune carstică închisă, cu fund plat pe curge o apă care de obicei se pierde în pământ, dar care la viituri umple depresiunea, formând un lac temporar.
- ponor
- Loc de pierdere al unui curs de apă prin crăpături impenetrabile pentru om, situat de obicei la piciorul unui perete de calcar, unde scurgerea apei nu se face sub presiune.
- pripor
- Coastă de munte, pantă abruptă, povârniș, râpă.
- relict
- Specie de plante sau animale rare, păstrând intacte formele pe care le-au avut în trecut.
- relief carstic
- Relief specific regiunilor cu roci solubile (calcar, gips, sare), caracterizat prin platouri cu văi oarbe, chei, abrupturi, doline, polii, ponoare, sorburi, izbucuri, avene, peșteri etc, generate de acțiunea de dizolvare și de circulație a apei pe canale subterane.
- runc / curătură
- Loc despădurit întrebuințat ca pășune.
- Poiană în pădure la munte.
- smârdar
- Bujor de munte (Rhododendron kotschyi).
- sorb
- Loc situat sub oglinda apei unde un curs de apă se pierde în pământ, scurgerea apei făcându-se sub presiune.
- stalactite
- Forme de depunere în peșteri a rocilor solubile ce atârnă din tavan ca niște țurțuri.
- stalagmite
- Forme de depunere în peșteri a rocilor solubile ce se ridica de pe podeaua peșterii.
- șa
- Porțiune mai joasă a unei culmi sau creste.
- șleau
- Drum natural, bătătorit de căruțe.
- talveg
- Linie de cea mai mare adâncime de pe cursul unei ape, firul văii.
- tarniță
- Culme sau coamă de munte în formă de șa.
- terasă
- Suprafață de teren în formă de trepte așezate la diferite înălțimi deasupra albiei unei ape curgătoare.
- tinov
- Mlaștină de turbă.
- tisă
- Arbore sau arbust rășinos, care poate atinge vârsta de 1000 ani, cu frunze în formă de ace moi, cu lemn tare și foarte prețios (Taxus baccata). Toate organele plantei sunt otrăvitoare.
- vale oarbă
- Vale închisă de un perete, la baza căruia se pierde apa.
- văiugă
- văioagă
- Vale îngustă și puțin adâncă.
- zadă / larice
- Arbore rășinos, cu frunze lungi în formă de ace, cu lemn tare şi durabil, foarte preţuit (Larix decidua). Preferă locurile foarte vântuite, fiind un bun indicator al locurilor cu curenți puternici de aer. Caracteristic este faptul că e singura specie de rășinoase care pierde acele toamna.